În Monitorul Oficial Partea I Nr. 8/4.I.2019 a fost publicată DECIZIA Nr.375 din 31 mai 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 93 alin. (2) lit. b) și art. 226 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Excepția de neconstituționalitate ridicată la Tribunalul Bistrița-Năsăud a fost repsină de Curtea Constituțională care a stabilit că revederile art. 93 alin. (2) lit. b) și art. 226 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu următorul cuprins
— Art. 93 alin. (2) lit. b): „(2) Creanțele fiscale se stabilesc astfel: [...] b) prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.”
— Art. 226 alin. (2): „În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanțele fiscale, principale și accesorii, neachitate la scadență, stabilite și individualizate în titluri de creanță fiscală întocmite și comunicate în condițiile legii, precum și creanțele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță fiscală emis și comunicat în condițiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.” , sunt consituționle în raport cu criticile formulate.
Prin încheierile din 13 decembrie 2016, pronunțate în dosarele nr. 1.193/112/2016 și nr. 1.195/112/2016, Tribunalul Bistrița-Năsăud — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 226 alin.(2) raportat la art. 93 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Summer Love — S.R.L. și Societatea Wicklow Trading — S.R.L. din Sângeorz Băi în cauze având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia arată, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, deoarece, deși executarea silită reprezintă o fază a procesului civil, prin înlăturarea intervenției instanței în controlul de legalitate al începerii procedurii execuționale i s-a acordat acesteia un caracter administrativ ce încalcă principiul separației puterilor în stat.
Prin dispozițiile din Codul de procedură fiscală referitoare la titlurile executorii, respectiv la creanța fiscală, sunt asimilate creanței fiscale atât creanța stabilită prin declarația de impunere, cât și cea stabilită prin decizia de impunere. Faptul că organele de executare sunt libere să aprecieze asupra legalității unei decizii de impunere și a punerii ei în executare întocmai ca o instanță de judecată este vădit neconstituțional. Mai arată că, prin aprecierea greșită de către executorul fiscal a îndeplinirii sau nu a condițiilor necesare punerii în executare, patrimoniul debitorului poate fi afectat în sensul micșorării nejustificate sau al imposibilității de reîntregire, ceea ce încalcă dreptul de proprietate privată.
Mai mult, posibilitatea declanșării imediate a procedurii executării silite fără învestirea titlului executoriu (decizie de impunere) cu formula executorie încalcă principiile de drept care delimitează procedura învestirii cu formulă executorie de cea a încuviințării executării silite.
De asemenea, neconstituționalitatea reiese și din faptul că nici contestația formulată împotriva unei decizii de impunere și nici contestația la executare formulată nu suspendă executarea silită pornită de către executorii fiscali/organele de executare, în condițiile în care instanța judecătorească nu poate cenzura legalitatea încuviințării executării silite mai înainte ca aceasta să își producă efectele juridice.
Tribunalul Bistrița-Năsăud — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că textul legal criticat nu încalcă prevederile constituționale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că soluția legislativă criticată a fost preluată în noul Cod de procedură fiscală din cuprinsul art. 141 al vechiului Cod de procedură fiscală (Ordonanța Guvernului nr. 92/2003), actualmente abrogat. Textul Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 a mai fost criticat prin raportare la critici similare, iar Curtea Constituțională a reținut, în cuprinsul Deciziei nr. 524 din 9 octombrie 2014, că soluția legislativă criticată este constituțională. Se mai arată că instanța de contencios constituțional a reținut că, potrivit prevederilor art. 632 din Codul de procedură civilă, executarea silită se realizează numai în temeiul unui titlu executoriu, prin aceasta înțelegându-se hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. În domeniul fiscal, însă, titlul de creanță fiscală devine ope legis titlu executoriu, dându-se astfel expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenței sale constituționale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra soluției legislative criticate care era prevăzută în art. 141 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, prin Decizia nr. 524 din 9 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 22 decembrie 2014, paragrafele 16—20, Curtea a reamintit jurisprudența sa în materie și a statuat că nu poate fi reținută susținerea conform căreia titlurile executorii emise administrativ de către Ministerul de Finanțe sunt exceptate de la controlul judiciar, ceea ce ar încălca dispozițiile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 24 privind dreptul la apărare. Aceasta deoarece legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condițiile procedurale stabilite de lege. De asemenea, Curtea a constatat că procedura executării silite a creanțelor fiscale asigură garanții suficiente pentru ocrotirea accesului liber la justiție și a dreptului la apărare prin însuși faptul că oferă posibilitatea de a contesta executarea, iar, în cazul admiterii contestației și desființării titlului executoriu sau a înseși executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia.
Curtea a reținut, totodată, că legiuitorul are latitudinea de a stabili modalitatea stingerii creanțelor fiscale prin executare silită, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege. În aceste condiții, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la înfrângerea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și art. 126 alin. (1), deoarece dispozițiile de lege criticate nu exclud controlul judecătoresc, legiuitorul reglementând și în această materie posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condițiile procedurale stabilite de lege, astfel că acestea nu contravin nici principiului separației puterilor în stat.
Curtea a mai constatat că, potrivit prevederilor art. 632 din Codul de procedură civilă, executarea silită se realizează numai în temeiul unui titlu executoriu, prin aceasta înțelegându-se hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. În domeniul fiscal, însă, titlul de creanță fiscală devine ope legis titlu executoriu, dându-se astfel expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenței sale constituționale.
În domeniul valorificării creanțelor fiscale, executarea silită a acestora sau a obligațiilor fiscale reprezintă o modalitate de stingere a obligației fiscale sau a creanței fiscale. Executarea silită prin care se urmărește valorificarea unor creanțe fiscale face obiectul unor reglementări juridice speciale, reglementări prevăzute de Codul de procedură fiscală. Caracterul de reglementare specială a Codului de procedură fiscală, față de dispozițiile de drept comun în materie civilă, este conferit chiar de dispozițiile acestui act normativ, sens în care art. 2 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede că acolo „unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă” [soluție legislativă care se regăsește și în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală]. Prin urmare, Curtea a constatat că normele juridice privind administrarea și executarea creanțelor fiscale sunt derogatorii de la dreptul comun, reprezentat de Codul de procedură civilă, fiind aplicabil principiul specialia generalibus derogant.
De asemenea, în ceea ce privește critica autoarei excepției de neconstituționalitate privind lipsa unei proceduri prealabile care să condiționeze procedura de executare silită în materia creanțelor fiscale, Curtea a constatat că, în dreptul comun, executarea silită, ca cea de-a doua fază a procesului civil, reprezintă procedura prin intermediul căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească ori printr-un act executoriu, îl constrânge, cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său care nu își execută de bunăvoie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu să le ducă la îndeplinire în mod silit. Potrivit reglementărilor speciale existente în materia creanțelor fiscale, în situația în care contribuabilii nu și-au executat obligațiile fiscale la data la care acestea au devenit exigibile, ia naștere, la această dată, dreptul statului de a trece la executarea silită a creanțelor fiscale fără a fi necesară o acțiune în justiție, în urma căreia să i se confere statului, prin instituțiile sale reprezentative, dreptul de a executa silit creanța fiscală sau orice altă procedură prealabilă cu caracter judiciar.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia amintită își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
În aceste condiții, nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4), art. 1 alin. (5), art. 11, 20, 21, 24, art. 61 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 125 și art. 126 alin. (2) și nici a celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 din Protocolul adițional la aceeași Convenție. De asemenea, Curtea constată că prevederile art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție nu sunt incidente în cauză.
Comments